3.1. Managementul Lanțului de Aprovizionare

Prin intermediul parteneriatelor promovăm valorile Autonom în cadrul interacțiunilor noastre sociale și de afaceri, inclusiv în lanțul valoric. Avem o relație strânsă cu dealerii auto și dezvoltăm împreună servicii personalizate.

Despre_C_[Guvernanta]_icons_1

Explicarea impactului

Aspect material

Impact economic

Impact social

Impact de mediu

Managementul Lanțului de Aprovizionare

O bună colaborare cu partenerii noștri ne permite să dezvoltăm împreună servicii personalizate care să satisfacă nevoile clienților noștri. Iar transparența și responsabilitatea cu care gestionăm aceste parteneriate influențează pozitiv reputația companiei noastre și implicit aduc beneficii pentru dezvoltarea performanței economice.

Prin intermediul parteneriatelor promovăm valorile Autonom în cadrul interacțiunilor noastre sociale și de afaceri. Strânsa colaborare cu partenerii noștri ne permite monitorizarea atentă a activităților din lanțul de aprovizionare. În acest fel putem preveni sau gestiona în timp util orice impact potențial negativ care se poate răsfrânge asupra clienților, angajaților și comunităților.

Implementarea valorilor Autonom cu privire la asigurarea responsabilității, inclusiv în lanțul de aprovizionare, poate aduce un impact pozitiv asupra mediului înconjurător prin reducerea și eliminarea acelor activități care aduc prejudicii mediului. Acordăm o atenție deosebită parteneriatelor pentru scoaterea din uz, în condiții de siguranță și cu atenție asupra impactului de mediu al deșeurilor rezultate.

Explicarea impactului
Gestionarea impactului

Fiind un furnizor integrat de mobilitate, avem un rol important în lanțul valoric și înțelegem că impactul generat de activitatea noastră nu se manifestă doar intern, în organizație, prin modalitatea în care ne gestionăm afacerea, activele, resursele umane și financiare, ci și indirect, de-a lungul întregului lanț valoric. Facem eforturi pentru a fi un exemplu de bune practici în privința dezvoltării unei afaceri sustenabile pe termen lung și pentru a construi împreună parteneriate care să asigure un impact pozitiv real în comunitate.

Contextul de anul trecut, marcat de întârzierile în livrarea mașinilor, cumulat cu indexarea prețurilor și prezența inflației în mai multe categorii de costuri, a determinat creșterea interesului pentru produsul nostru de leasing operațional. Întrucât este un contract cu costuri fixe pe o perioadă îndelungată, acesta oferă predictibilitate ca formă de protejare împotriva inflației și o bună externalizare cu multiple avantaje. De asemenea, întârzierile din livrarea mașinilor noi, dar și a incertitudinilor din piață, au determinat creșterea și aprecierea flexibilității soluțiilor de închiriere pe termen scurt și mediu, pentru a acoperi nevoile imediate de mobilitate.

Gestionarea impactului
Eficacitatea acțiunilor întreprinse

La finalul anului 2021 am demarat pentru unul dintre clienții noștri un proiect inovator, Corporate Car Sharing, menit să eficientizeze utilizarea flotei companiei. Acesta a înregistrat de asemenea rezultate satisfăcătoare, confirmând potențialul acestui serviciu. În 12 luni, am înregistrat peste 1.400 de utilizatori în 27 de locații și am sprijinit companiile să își optimizeze dimensionarea flotei de tip „pool car” cu până la 40%, optimizând totodată rata de utilizare a mașinilor.

În urma definirii și implementării Strategiei de Sustenabilitate, în anul 2021 am devenit mult mai atenți la impactul pe care îl au partenerii noștri, la rândul lor, în societate și în mediu și am început sa căutăm parteneri naționali pentru optimizarea costurilor și o mai mare transparență, cât și o monitorizare și trasabilitate a legăturilor de business. În anul 2022 am structurat și publicat o politică de achiziții, ce are în vedere evaluare criteriilor de impact în mediu și societate. Datele aferente anului 2022 indică faptul că aproximativ 10% dintre furnizori au fost evaluați și pe criterii de mediu (5,62%, 31 furnizori ) și sociale (5,76%, 17 furnizori), în creștere față de numai 6% la nivelul anului anterior. Nu au fost identificați furnizori cu un potențial impact negativ major de mediu sau social. 

De asemenea, în lista furnizorilor agreați în 2022 există și 9 unități protejate, față de 3 existenți în 2021.

Aproape toți furnizorii noștri sunt locali (naționali), excepție făcând cei din zona auto, unde am avut și furnizori intracomunitari. La nivelul anului 2022, valoarea totală a achizițiilor de la furnizorii locali de imobilizări s-a ridicat la 577 milioane lei (=achiziții auto 355 milioane lei + echipamente leasing 222 milioane lei), iar cea alocată către furnizori diverși, 120 milioane lei.  Achizițiile directe de la furnizorii externi au reprezentat 13,3 milioane lei, echivalent euro.

O atenție sporită acordăm și către parteneriatele care asigură desfășurarea activității curente, cât și scoaterea din uz, în condiții de siguranță și cu atenție față de impactul în mediu al deșeurilor rezultate (menajer, colectare selectivă, anvelope, ulei, DEEE). Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați secțiunea Economie circulară și Managementul deșeurilor.

În schema lanțului valoric prezentat la capitolul anterior, am identificat activitățile de sprijin și cele primare la nivel de Autonom. Gestiunea optimă a tuturor acestor resurse, a legăturilor dintre ele și a potențialelor riscuri, se transpune direct în succesul afacerii noastre și în generarea de profit.

Activitatea companiei este dependentă de activitatea producătorilor și distribuitorilor de autovehicule și achiziționează autovehiculele de la un număr de peste 100 de producători și distribuitori de autovehicule, o parte semnificativă provenind și prin integrarea furnizorilor Premium Leasing, companie achiziționată în 2022. Ne dorim să menținem o relație de lungă durată cu acești producători și distribuitori care să ofere certitudine cu privire la achizițiile viitoare de autovehicule și posibilitatea diversificării și asigurării constate a unui flux constant de intrări auto în flota operațională.